Sondajul EUKids
Online Copiii din Europa încep să folosească Internetul, în medie, la vârsta de 7 ani, dar numai unul din trei copii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani este de părere că în mediul virtual există lucruri potrivite pentru vârsta lor. Acestea sunt câteva dintre concluziile unui sondaj pan-european publicat de Comisia Europeană. Studiul arată, de asemenea, că unul din opt copii are experienţe online neplăcute şi că nu are abilitatea şi încrederea de a folosi Internetul. Studiul a fost realizat cu ajutorul a peste 23.000 de copii, împreună cu câte un părinte, din următoarele state: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia şi Ungaria. Sondajul face parte din proiectul EUKidsOnline II, finanţat prin programul Safer Internet şi coordonat de London School of Economics and Political Science.
